Ce ne face să toarcem?
Dintre toate întrebările din lume, aceasta este cea mai importantă. Totodată, este şi punctul de referinţă. Pentru că, indiferent dacă eşti un puiuţ jucăuş sau o pisică adultă sedentară, un motan vagabond sfrijit sau o pisică de rasă cu blana lucioasă şi indiferent de contextul în care te afli, tot ceea ce îți dorești este să ai fericire. Nu mă refer la acel gen de fericire trecătoare, care vine şi pleacă precum o conservă de ton, ci la o fericire care dăinuie. Acea fericire profundă care te face să torci din inimă.
Acest audiobook este al doilea din seria Pisica lui Dalai Lama de David Michie.
Atenție: Acest produs este disponibil doar online, veți putea descărca întreg audiobook-ul imediat după plata online.
Dalai Lama îi atribuie simpaticei sale feline de companie sarcina de a cerceta Arta de a Toarce. Fie că e vorba de perspectiva comică obţinută în urma vizitei unui profesor de psihologie de la grupul universitar Ivy League, de cercetările extraordinare ale unui biolog de renume mondial sau de revelaţiile importante ale unui yoghin mistic, Pisica Sfinţiei Sale descoperă o mare de înţelepciune în ceea ce priveşte tema fericirii. Strălucind prin erudiţie, căldură şi o tuşă de ştrengărie, Arta de a toarce este un reminder fermecător al motivului pentru care Pisica Sfinţiei Sale a devenit una din cele mai iubite pisici din lume.
Durată: 5h 52min
Narator: Emilia Bebu
An apariție: 2022
ISBN: 978-606-9644-04-1
Autor: David Michie
David Michie este autorul best-seller-urilor internaționale ale seriei Pisica lui Dalai Lama (cu cele șase titluri ale sale până în acest moment: Pisica lui Dalai Lama, Arta de a toarce, Puterea lui miau, Cele patru lăbuțe ale succesului spiritual, Trezirea pisicuței interioare și Gheruța atracției universale), seria Aventurile inițiatice ale lui Matt Lester (Magicianul din Lhasa și Mantra secretă) și alte cărți, inclusiv titlurile de non-ficțiune Budism pentru oameni ocupați, Puterea transformatoare a minții pline de compasiune, Budism pentru iubitorii de animale, De ce mindfulness este mai bun decât ciocolata și Grăbește-te și meditează.
În 2015 a înființat Mindful Safari în Africa, combinând observarea faunei sălbatice cu sesiuni de meditație în călătorii în locuri neexplorate, exterioare și interioare.
Pentru mai multe informații despre activitatea sa, accesați: https://davidmichie.com